Proiect: „Rădăcini pentru Viitor”
Asociația Misiunea Bucovina MB

Proiectul „Rădăcini pentru Viitor” al Asociației Misiunea Bucovina este dedicat copiilor care cresc în lipsuri, dar care au un potențial uriaș. În multe comunități din județul Suceava, sunt copii care merg la școală fără sprijin, fără resurse și fără încrederea că pot reuși. Pentru ei strângem fonduri. Prin acest proiect ajungem direct în comunitățile defavorizate și lucrăm constant cu peste 3.000 de copii și adolescenți. Oferim sprijin la teme, activități educative, mentorat și încurajare. Pentru mulți dintre ei, aceste întâlniri sunt prima experiență în care cineva îi ascultă, îi susține și le spune că viitorul lor contează. Fondurile strânse prin campania SMS vor fi folosite pentru rechizite și materiale educaționale, organizarea de tabere formative, burse pentru copiii silitori din familii cu venituri reduse, susținerea activităților din comunități și organizarea de conferințe pentru adolescenți, unde vorbim despre responsabilitate, caracter și credință. Beneficiarii direcți sunt copiii aflați în risc de abandon școlar și excluziune socială, iar impactul ajunge și în familiile lor. Prin investiție constantă în educație și valori, dorim să oferim nu doar ajutor pe moment, ci șansa la un viitor demn.
-----
Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom Romania Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 4 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul MISIUNE STOP la numărul 8864 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, ne puteti contacta asociația la numărul de telefon 0745871547.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 4 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 3,22 Euro, iar restul până la 4 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.
