Donează pentru o educație fără limite!
Asociatia NARADA

Alertă Elev este numele sub care sunt înscrise alertele ce scot la suprafață nevoile individuale ale unui număr de 56 de copii până în prezent, urmând a crește tot mai mult pe măsură ce se vor rezolva.
Proiectul a fost lansat la finalul anului 2023 împreună cu asociația Zi de Bine și, la momentul respectiv au fost rezolvate alte 25 de astfel de alerte. Pentru acești 56 de copii rămași, căutăm soluții de rezolvare în prezent și una dintre ele este ajutorul oferit de compania Amazon România.
Angajații acestei companii vor fi mobilizați pentru a redirecționa un sms cu donație de 4 euro către Narada, din dorința de a ajuta 10 dintre acești elevi.
Ajutorul concret va consta în oferirea tuturor instrumentelor necesare pentru ca ei să aibă acces neîngrădit la educație spre a-și îndeplini potențialul.
Cu fiecare copil pe care îl ajutăm să-și continue studiile, să-și descopere pasiunile și să-și construiască abilități pentru viața independentă, știm că producem schimbarea nu doar a destinului lor, ci și a întregii comunități. O șansă oferită acum poate deveni o poveste de succes care să inspire generații întregi.
Nevoile copiilor pe care dorim să le susținem prin proiectul Alerta Elev sunt variate și complexe. Aceste nevoi pot fi clasificate în mai multe categorii, iar fiecare categorie necesită o abordare specifică pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a copiilor. Iată o clasificare și descriere detaliată a acestor nevoi:
Suport Educațional:
Acces la Cursuri și Meditații: Asigurarea accesului la resurse educaționale, cursuri online și meditații pentru a dezvolta bagajul de cunoștințe al copiilor.
Suport Școlar: Furnizarea de resurse și sprijin pentru a-i pregăti pe copii pentru examene și pentru a obține performanțe școlare ridicate.
Suport Aptitudinal:
Sustine Pasiunile: Identificarea și sprijinirea pasiunilor copiilor, fie ele artistice, sportive sau tehnice, pentru a le permite să-și dezvolte abilitățile și talentele.
Suport Socio-Emotional și Psiho-Educațional:
Suport Psihologic: Furnizarea de servicii de consiliere psihologică pentru a dezvolta reziliența și a gestiona stresul și anxietatea.
Consiliere Vocațională și Educațională: Orientarea copiilor în ceea ce privește alegerile educaționale și profesionale, ajutându-i să-și dezvolte încrederea în sine și autocunoașterea.
Dezvoltarea Abilităților Sociale: Promovarea dezvoltării abilităților sociale, capacitatea de a lua decizii, planificare și rezolvare de probleme.
Asigurarea Nevoilor de Bază:
Rechizite, Haine, Încălțăminte: Furnizarea de materiale școlare, haine și încălțăminte pentru a asigura condiții optime de trai și participare la activitățile școlare.
Produse de Igienă: Asigurarea accesului la produse de igienă personală pentru a menține un nivel adecvat de igienă și sănătate.
Acoperirea Nevoilor de Sănătate:
Asigurarea accesului la servicii medicale de bază, inclusiv consultații oftalmologice și stomatologice.
Acompaniament și Suport:
Program de Mentorat: Implementarea unui program de mentorat pentru a oferi copiilor modele și repere în viață.
Crearea unei Rețele de Sustinere: Formarea unei rețele de susținere care să includă mentori, terapeuți, cadre didactice și alte resurse necesare pentru dezvoltarea copiilor.
Prin abordarea acestor nevoi în mod integrat, ne propunem să creăm un mediu care să îi susțină pe copii în toate aspectele vieții lor, oferindu-le șanse egale și sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul maxim.
----
Numărul pentru donații este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Pentru a activa donația lunară, trebuie să confirmi abonarea. Mesajele de abonare și confirmare sunt gratuite. Contribuția lunară este de 4 euro și se taxează automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul ELENA STOP la numărul 8864 (tarif gratuit). Pentru mai multe informații, poți contacta fundația la numărul de telefon 0751876197.
Detalii suplimentare: Nu se percepe TVA pentru donațiile efectuate de pe abonament. Dacă ești utilizator de servicii postplătite, donațiile nu includ TVA. Dacă ești utilizator de cartelă preplătită, TVA-ul a fost reținut la achiziția creditului, iar suma de 4 euro va fi retrasă din cont. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 3,2 euro, iar restul până la 4 euro, reprezentând TVA-ul, este transferat de Vodafone către ONG.
